b - Tale of the nine tailed - or how I cried for the rest of my life

"El a zambit. De parcă ar fi fost fericit că m-a salvat. De parcă ar fi fost un final fericit. Mi s-a părut că am auzit în cele din urmă cuvântul „dragoste”. "


Iată și finalul...De ce? De ce a trebuit să se sfârșească în felul ăsta??
Nu știu câți dintre voi sunt vii după ce au urmărit scena finală din episodul 15 sau după ce ați văzut și episodul final, pentru că e foarte greu să-ți revii după astfel de momente.
Trebuie să recunosc că a fost unicul serial coreean la care am plâns în halul ăsta( și credeți-mă, eu am văzut multe la viața mea), am plâns încât mi-au secat lacrimile la propriu. A fost o poveste cu de toate, o poveste ce te trece prin tot felul de stări și chiar nu regret faptul că mi-am găsit timpul să o privesc, să trec dincolo de ea și să-i înțeleg pe toti, chiar și pe răufăcători.
După fiecare episod mă convingeam tot mai mult că acest serial nu are cum să aibă un happy end, iar pentru mine chiar nu a avut un astfel de final. De ce nu a fost posibil ca acest final fericit să-i privească pe toți???
Mi-au plăcut personajele, mi-au plăcut la nebunie! E imposibil să nu observi jocul incomparabil al celor patru.

Cho Bo A în rolul lui Imoogi a fost excepțională. În doar câteva secunde blândețea ei era înlocuită de o latură malefică( privire nebună, zâmbet înfricoșător - uneori provoca piele de găină).

Aici poți vorbi la nesfârșit despre Dong Wook. Este incredibil de potrivit pentru rolurile creaturilor mitice. Mi se pare că se simte foarte confortabil în astfel de roluri și stoarce până și ultima picătură de emoții din personaj.

În ceea ce-l privește pe Kim Bum... sunt foarte fericită că a acceptat acest rol. A fost un personaj ambiguu, dar interesant, care a reușit să treacă de la lipsa mea completă de înțelegere și dezaprobare, la simpatie și empatie și sunt sigură că grație acestui rol îl vom putea vedea, pe viitor, pe marile ecrane, în roluri principale.

Ei bine, Lee Tae Ri...îmi venea să-i strangulez pe cei din spatele serialului când am văzut ce frumusețe de bărbat au pus în rolul unui monstru. Poate o să pară ciudat, dar nu l-am urât pe Imoogi așa cum se așteaptă unii. Frumusețea actorului compensa unele dintre răutățile săvârșite, dar dacă ar fi să evaluăm jocul actorices, deși tânăr, a fost la înălțime. A transmis emoții nu mai rău ca ceilalți, iar pe acest Imoogi, în sine, îl poți întelege. Îți trebuie doar puțin efort.

Acest serial va rămâne memorabil nu pentru că am plâns de nu mă mai recunoșteam, dar pentru că mi-a oferit un exemplu de dragoste frățească pe care, uneori, e greu și imposibil să ți-o imaginezi. Da, Ran a creat tot haosul din cauza faptului că a hotărât să-l elibereze pe Imoogi, dar și-a plătit greșeala și nu a făcut-o pentru ceilalți, a făcut-o pentru fratele său... Și da, cât de puternică poate fi dragostea dintre frați, uneori....!!!

Cred că acesta a fost finalul de care mi-a fost frică cel mai mult. O nuntă, dar fără Ran....din cauza aceasta pentru mine nu este un happy end complet!
O să-mi fie dor! De personaje, de serial, de acest serial atît de diferit de celelalte, dar în același timp, atât de asemănător...pentru că în toate poveștile răufăcătorii sfârșesc prin a nu fi fericiți.

Voiam să cred sincer că nu va trebui să-l urăsc pe scenarist, dar s-a întâmplat contrariul.
Mă duc să continui să plâng...